Admission
non-UE

Documente rezidențiat non-UE

Calendar ADMITERE nonUE 2025-2026

 

For the residents who have chosen as a training program specialties that belong to Dental Medicine, the first meeting with the coordinating professors will take place:

DENTAL PROTECTION 12.01.2026 - 10.00 am

ORTHODONTICS AND DENTO-FACIAL ORTHOPEDICS 13.01.2026, 9.00 am

PERIODONTOLOGY 13.01.2026 - 11.00 am

PEDODONTICS AND GENERAL STOMATOLOGY 13.01.2026 - 12.00 noon

ENDODONTICS 14.01.2026 - 14.00

DENTO-ALVEOLARY SURGERY 14.01.2026 - 9.00 am

NOTE - 15 minutes before the time set for the meeting, I will be waiting for you at the secretariat and I will take you to the meeting rooms.

Cerere detașare primire 

Cerere detașare plecare

Cerere Întrerupere rezidențiat 

Cerere Prelungire rezidențiat 

Cerere schimbare specialitate

Cerere rotație stagiu 

 

INFORMAȚII DETAȘARE

Prin detașare se înțelege efectuarea unor module de pregătire în rezidențiat, în alt centru universitar decât cel în care este repartizat

Detașarea se poate aproba în următoarele situații:

  • Centrul în care sunteți repartizați nu poate asigura desfășurarea modulului
  • Alte motive personale temeinic justificate – însoțite de dovezi

Pentru DETAȘARE PLECARE din centrul universitar Titu Maiorescu în alt centru de pregătire

Rezidentul transmite departamentului de pregătire în rezidențiat următoarele documente:

  • Cererea de DETAȘARE PLECARE din centrul universitar Titu Maiorescu, în care se specifică: centrul unde va efectua modulele,  modulele pentru care dorește detașarea, perioada desfășurării pentru fiecare modul și coordonatorul cu care va efectua modulul, motivul. Cererea trebuie sa fie aprobată de coordonatorul de specialitate.
  • Pentru aprobarea Directorului de department, este necesar ca cererea de detașare plecare să fie însoțită de cererea de detașare primire semnată de coordonatorul de modul, acordul de primire al centrului universitar de pregătire.

Nota – se completează o singură cerere de detașare plecare în care se vor completa toate modulele pentru care se dorește detașarea (pentru maxim 1 an de zile, după care se poate reface procedura de detașare pentru alte module). Cererile de plecare aprobate pot fi ridicate de la secretariat in maxim 5 zile de la depunere

 

Pentru DETAȘARE PRIMIRE la centrul universitar de pregătire Titu Maiorescu din alt centrul universitar de pregătire

Rezidentul transmite departamentului de pregătire în rezidențiat următoarele documente:

  • Cererea de DETAȘARE PRIMIRE în centrul universitar Titu Maiorescu, aprobată de coordonatorul de modul.
  • Pentru aprobarea Directorului de department, este necesar ca cererea de detașare primire să fie însoțită de cererea de detașare plecare semnată de coordonatorul de specialitate, acordul centrului de pregătire pentru plecare și copie act identitate / copie pașaport
  • Copie scrisoare acceptare la studii, adeverință eliberată de Universitatea de care aparține în care se atestă înmatricularea pe locurile cu taxă destinate cetățenilor ce aparțin unui stat nonUE, cetățenia, seria/număr scrisoare acceptare la studii, specialitatea și anul de pregătire,

Nota – Cererea de detașare primire se completează pentru fiecare modul  – fiind necesară aprobarea fiecărui coordonator de modul.

Documentele pot fi transmise pe e-mail rezidentiat@univ.utm.ro sau pot fi aduse fizic la Biroul Rezidenți.

Pe perioada detașării, toate obligațiile privind pregătirea, revin coordonatorului / directorului de department/responsabilului de formare din unitatea unde rezidentul se detașează, inclusiv examenele de final de modul.

INFORMATII – ÎNTRERUPERE REZIDENȚIAT

Rezidențiatul poate fi întrerupt din următoarele motive

  • Participarea la formele de pregătire în specialitate
  • Însoțirea soțului/soției în misiune oficială sau la studii în străinătate
  • Concediu medical
  • Concediu de maternitate
  • Concediu pentru creșterea copilului
  • Alte situații prevăzute în acte normative în vigoare

În vederea efectuării unei forme de pregătire, rezidenții vor depune la Departamentul Rezidențiat, cu minimum 5 zile înainte de data solicitată pentru întreruperea rezidențiatului, o cerere avizată de coordonatorul de specialitate, însoțită de dovada (tradusă și in limba română – daca este vorba de un stagiu efectuat în străinătate) că au fost acceptați la stagiul respectiv, cu precizarea perioadei de pregătire.

Dosarul pentru întreruperea rezidențiatului este trimis la Ministerul Educației pentru aprobare și emiterea unei noi scrisori de acceptare cu noile informații, în funcție de fiecare caz în parte.

Întreruperea nu poate fi mai mare de un an, cu posibilitate de prelungire, pe baza unei noi solicitări.

Întreruperile de rezidențiat, cu excepția stagiilor de pregătire efectuate în străinătate și recunoscute, duc la prelungirea rezidențiatului cu perioada respectivă.

INFORMAȚII – SCHIMBAREA SPECIALITĂȚII

Medicii rezidenți pot solicita schimbarea specialității alese, dacă au efectuat  până la data solicitării, mai puțin de jumătate din durata totală de pregătire în specialitatea respectivă și numai cu avizul instituției de învățământ superior acreditate care asigură pregătirea în rezidențiat al coordonatorului de specialitate și al Directorului de departament din centrul universitar de pregătire.

Avizul coordonatorului de program va conține OBLIGATORIU și recomandarea privind stagiile ce pot fi echivalate ca urmare a schimbării specialității.

Schimbarea specialității se aprobă o singură data.

Documente necesare:

  • Cerere
  • Copie pașaport în termen de valabilitate
  • Copii acte de studii
  • Copii adeverințe cu notele obținute la stagiile finalizate
  • Copie scrisoare acceptare la studii
  • Copie contract de studii
  • Avizul si recomandarea profesorului coordonator privind stagiile ce pot fi echivalate la schimbarea specialitatii.

Cererea cu acordul coordonatorului însoțită de recomandarea privind echivalarea stagiilor, copia documentelor necesare, se depun la Biroul rezidenți pentru aprobarea Directorului de departament și a instituției de învățământ superior acreditate, cu 30 de zile înainte. După obținerea aprobărilor, dosarul este trimis la Ministerul Educației pentru aprobarea schimbării de specialitate și emiterea unei noi scrisori de acceptare.

INFORMAȚII – PRELUNGIRE REZIDENȚIAT

După efectuarea concediului medical, concediului de maternitate, concediului de creșterea și îngrijirea copilului, concediului fără plată sau în alte situații în care este întreruptă pregătirea prin rezidențiat, prevăzut în actele normative în vigoare, rezidentul înaintează o solicitare departamentului de pregătire prin rezidențiat, în vederea prelungirii pregătirii în rezidențiat cu perioada întreruptă.

Documente necesare reluării rezidențiatului

  • Cerere aprobată de coordonatorul de specialitate, Director de departament și de Rectorul Universității Titu Maiorescu
  • Copie pașaport în termen de valabilitate
  • Dovada achitare taxă de studii.

Cererea însoțită de documentele necesare se depun la secretariat Birou rezidenți pentru aprobare cu 30 de zile înainte. Ulterior dosarul este trimis la Ministerul Educației pentru aprobare și emiterea unei noi scrisori de acceptare cu noile informații, în funcție de fiecare caz în parte.