Scurt istoric
35+
Ani de istorie și educație
La 20 septembrie 1990, un grup format, în principal, din cadre didactice s-a întrunit pentru a înfiinţa, în temeiul Legii nr. 21/1924, Asociaţia Universitatea Independentă Titu Maiorescu. Prin Sentinţa civilă nr.59/25 ianuarie 1991, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-a acordat personalitate juridică Asociaţiei Universitatea Independentă Titu Maiorescu. Membrii fondatori au fost următorii: Avram Filipaş, Gheorghe Niculescu, Vasile V. Cândea, Mioara Slavu, Maria Magdalena Săvescu, Corneliu Zaharia, Stelorian Stănescu, Mihai Şerban Voiculescu, Mihai Stănescu, Virgil Ciubotau, Andrei Gherghi, Lidia Storosciuc, Livia Văsui, Dan Dumitrescu, Ioan Rădulescu, Petre Wilhem Lucan, Andrei Voinea, Aurel Dincu, Ioan Tonei Ciobanu, Gabriela Burducea, Ecaterina Ciocan. Asociaţii au hotărât în unanimitate alegerea în calitate de rector a prof.univ.dr. Avram Filipas, care a ramas în această funcţie până la decesul său, în anul 2006.
În concordanţă cu noile prevederi legale privind învăţământul superior din România, prin Legea nr. 239 din 23 aprilie 2002, a fost înfiinţată Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti.
Prof.univ.dr. Avram FILIPAȘ
1940-2006
History
1990
Alegerea numelui
Numele „Titu Maiorescu” a fost ales datorită faptului că acesta reprezintă o personalitate complexă, cu activități semnificative în domeniul învățământului, culturii, justiției și literaturii, fiind o figură emblematică pentru o universitate cu profil comprehensiv, care cuprinde diverse facultăți și are preocupări și funcții din multiple domenii.
1990-1991
Asociaţia Universitatea Independentă Titu Maiorescu
1990 – primele facultăți înființate au fost: Drept, Științe Economice și Medicină.
1991 – a fost înființată Facultatea de Psihologie.
1994-2000
Integrarea altor facultăți de medicină în UITM
În 1994, Senatul a dispus ca toate facultățile de medicină și medicină dentară de la alte universități private: nume să fie integrate în cadrul Universității Independente Titu Maiorescu.
Tot în această perioadă, au fost create noi domenii de studiu, precum Arte, Publicistică, Horticultură, Inginerie Electromecanică.
2000
Inaugurarea corpului V
Până la înființarea corpului V în anul 2000, activitatea educațională se desfășura în săli aflate în Piața Amzei, Muzeul de Istorie, Poșta Română, iar sediul social era localizat pe str. Dionisie Lupu, precum și în alte instituții.
2002-2003
Titu Maiorescu University
2002 – apare învățământul la distanță.
2002 – 2003 – Facultatea de Drept a obținut prima acreditare pentru master: Dreptul Afacerilor și Dreptul de științe penale.
După 2003 – au fost înființate noi programe de masterat la Facultatea de Psihologie, Informatică și la Științe Economice.
2004-2005
Internaționalizare și cercetare
2002 – apare învățământul la distanță.
2002 – 2003 – Facultatea de Drept a obținut prima acreditare pentru master: Dreptul Afacerilor și Dreptul de științe penale.
După 2003 – au fost înființate noi programe de masterat la Facultatea de Psihologie, Informatică și la Științe Economice.
2006-2009
Școli doctorale și Asociația ALUMNI
Primele școli doctorale de la Universitatea Titu Maiorescu au fost fondate în următoarea succesiune: Școala doctorală de Medicină Dentară în 2006, iar Școala doctorală de Drept în 2009.
Asociația Absolvenților Facultății de Drept a Universității Titu Maiorescu a fost înființată în decembrie 2007. În 17 decembrie 2010, Judecătoria Sectorului 3 a aprobat modificarea actului constitutiv și a statutului, schimbând denumirea în Asociația Alumni a Universității Titu Maiorescu.
2008-2010
Extinderea și modernizarea campusului
Pentru a răspunde cerințelor unui număr tot mai mare de studenți, Universitatea Titu Maiorescu a investit semnificativ în infrastructură:
2008 – Inaugurarea Rectoratului;
2009 – Deschiderea Corpului M;
2010 – Crearea Centrului Clinic Privat din campusul IOR, destinat practicii studenților de la Facultatea de Medicină Dentară.
2012
Grad de încredere ridicat 2012-2017
În iunie 2012, în urma evaluării instituţionale, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a acordat Universităţii Titu Maiorescu grad de încredere ridicat – cel mai înalt calificativ care poate fi acordat unei universităţi din România.
2013
Maiorescian Students Association
Maiorescian Students Association reprezintă cea mai veche asociație din cadrul Universității Titu Maiorescu. ASM reprezintă în prezent aproximativ 8000 de studenți. Scopul asociației este acela de a reprezenta, promova și apăra drepturile studenților, din dorința de a crea împreună o comunitate prielnică în care fiecare student își poate exprima liber opinia.
2013
Faculty of Pharmacy
A fost înființată Facultatea de Farmacie în cadrul campusului Șincai al Universității Titu Maiorescu. Aceasta reprezintă încununarea efortului conducerii universității de a întregi triada de facultăți dedicate studiilor medicale: Facultatea de Medicină, de Medicină Dentară și de Farmacie.
2015
Agenția Universitară a Francofoniei (AUF)
2015 – participarea UTM la programul RESuf 2015 (Rețeaua pentru Susținerea Femeilor în Universități și Cercetare), care a fost organizat de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF).
Universitatea Titu Maiorescu (UTM) din București este membră a Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). Această afiliere îi permite să participe la diverse programe și proiecte internaționale în cadrul comunității francofone.
2015-2016
Școala Doctorală de Medicină
Școala Doctorală de Medicină a Universității Titu Maiorescu (UTM) din București a fost înființată în anul 2015, conform Hotărârii de Guvern nr. 595/2015.
2015 – a fost autorizată Facultatea de Asistență Medicală de la Târgu Jiu.
2016 – s-a lansat masterul de Reabilitări Orale de la Facultatea de Medicină Dentară.
2016 – apariția programelor de studiu în limba engleză pentru Medicină și Medicină Dentară.
2017
Grad de încredere ridicat 2017-2022
Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a acordat Universității Titu Maiorescu din București calificativul grad de încredere ridicat pentru perioada 2017-2022.
2018
Spitalul Clinic Universitar „Titu Maiorescu”
Universitatea Titu Maiorescu (UTM) a achiziționat în 2018 spațiul pentru Spitalul Universitar Titu Maiorescu, care se află în prezent în construcție. Acest proiect are ca scop integrarea unui spital universitar modern în cadrul UTM, facilitând astfel formarea practică a studenților la Medicină și Medicină Dentară, precum și oferirea de servicii medicale de calitate comunității.
2020
Centrul de Reușită Universitară (CRU)
Centrul de Reușită Universitară (CRU) al Universității Titu Maiorescu face parte din rețeaua CRU creată de Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF). De la înființarea sa în ianuarie 2020, centrul francofon al Universității a realizat un număr important de acțiuni: conferințe, schimb de experiență cu alte universități francofone, publicații bilingve.
2021
Inaugurarea unei noi clădiri din IOR
În data de 23 noiembrie 2021, Universitatea Titu Maiorescu din București a inaugurat un corp de clădire ultramodern destinat învățământului superior medical. Edificiul se află în campusul universitar medical al Universității, în care își desfășoară o mare parte din activități două facultăți de profil: Facultatea de Medicină și Facultatea de Medicină Dentară.
2021 – a luat ființă AUMAM, asociația reprezentativă a Facultății de Medicină din cadrul UTM, specializarea Medicină Generală și Asistență Medicală Generală.
2022
Teza de licență în Drept a lui Titu Maiorescu din 1861
Universitatea Titu Maiorescu a achiziționat prin licitație publică teza de licență în Drept a lui Titu Maiorescu, susținută la Universitatea din Paris în 1861.
2022 – a fost inaugurat laboratorul de practică medicală Anatomika Nursing Lab.