Reviste

Analele Universității Titu Maiorescu Seria Drept

Revista Analele Universității Titu Maiorescu Seria Drept se constituie într-o concretizare a acțiunii comunității academice din cadrul Universității Titu Maiorescu București, România în sensul derulării activităților educaționale și profesionale în materiile juridice la cote cât mai elevate de calitate și reprezentativitate a soluțiilor teroretice și aplicative în beneficiul ameliorării cadrului normativ și impactului acestuia asupra calității statului de drept la nivel național și internațional. Redactor-Şef Prof.univ.dr. Nicolae Voiculescu

Indexări

Jurnalul este indexat in urmatoarele baze de date:
Primul număr al Revistei Analele Universităţii Titu Maiorescu Seria Drept a apărut în anul 2002. Ea a fost menită să marcheze realizările ştiinţifice cele mai pertinente ale cadrelor didactice ale Facultăţii de Drept, precum şi ale acelora cu care aceasta are relaţii de colaborare. S-a dorit, astfel, să se contribuie şi la sporirea prestigiului colectivului nostru de cadre didactice. Începând cu numărul corespondent anului 2007 Analele Facultăţii de Drept apar într-o serie nouă. Cu această ocazie, au fost atraşi în colectivul de redacţie profesori universitari de la prestigioase instituţii de învăţământ superior din ţară şi străinătate. De asemenea, pentru a se asigura o mai mare vizibilitate ştiinţifică internaţională, începând cu numărul VIII revista apare cu articolele redactate în limbi de circulaţie internaţională, în mod preponderent în limba engleză. Publicația este editată de Universitatea Titu Maiorescu București, cea mai importantă instituție de învățământ universitar privat din România, precum și de  Editura Hamangiu România, specializată în domeniul juridic.  Politica editorială este orientată către publicarea de articole de calitate elaborate de  cadre didactice, specialiști în probleme juridice și studenți-doctoranzi atât din  punct de vedere doctrinar cât și jurisprudențial în domeniile fundamentale ale dreptului, cum sunt dreptul civil și procesual civil, dreptul penal și procesual penal, dreptul administrativ, dreptul muncii, dreptul international public și privat, drepturile omului etc. Revista este deschisă către colaborarea cu colegii din afara României.  Astfel, de-al lungul   anilor în paginile revistei au fost publicate un număr important de articole semnate  de autori  din state cum sunt Franța, Spania, Republica Moldova. În prezent, Revista Analele Universității Titu Maiorescu Seria Drept  este inclusă în două  baze de date internaționale, și anume  HeinOnline și în Central and Eastern European Online Library (CEEOL) De asemenea, Revista Analele Universității Titu Maiorescu Seria Drept aderă la definiția BOAI a accesului liber, și anume: utilizatorii au dreptul de a „citi, descărca, copia, distribui, tipări, căuta sau de a face trimitere la textele integrale ale acestor articole”. Totodată, Revista Analele Universității Titu Maiorescu Seria Drept  aplică licența Creative Commons “Attribution-NoDerivs CC BY-ND” tuturor materialelor publicate. Această licenţă permite redistribuirea integrală şi fără modificări, comercială și necomercială, cu atribuirea Revista Analele Universității Titu Maiorescu Seria Drept ca sursă inițială a publicării. Convingerea colegiului de redacţie al Revistei Analele Universităţii Titu Maiorescu Seria Drept este aceea conform căreia un sistem legislativ îşi poate atinge obiectivele sociale şi economice în măsura în care normele juridice sunt făcute cunoscute şi sunt supuse unei analize critice menite să le amelioreze. Publicaţia noastră doreşte să se constituie într- o contribuţie în acest sens.
Articolele pentru Revista Analele Universității Titu Maiorescu  seria Drept se transmit atât în limba română cât și în limba engleză și vor cuprinde circa 6-8 pagini sau între 4000 și 8000 cuvinte . Condiții de tehno-redactare solicitate sunt următoarele: Time New Roman, caractere de 12, la 1 rând. Articolele vor conține: – abstract (rezumat); – 4-5 cuvinte cheie; – clasificarea JEL (dacă este cazul) – referințe indicate la note de subsol; – concluzii; – bibliografie. Se recomandă ca lucrările să fie elaborate avându-se în vedere cel puțin următoarele elemente: o ipoteză de cercetare, analiza literaturii de specialitate, metodologie, rezultate și concluzii.  Numărul referinţelor bibliografice nu trebuie să fie excesiv. Includerea de tabele, diagrame sau schiţe pentru sprijinirea argumentării este acceptată numai în situații absolut necesare. Contribuțiile trebuie să aibă un nivel de calitate care să le permită să treacă de controlul științific peer-review efectuat. Nu se percep taxe pentru procesarea articolelor sau pentru publicarea lor. Colectivul redacţional îşi rezervă dreptul de a edita articolele, sau chiar de a elimina anumite porţiuni, respectând spiritul originalului. Furnizarea unui articol spre evaluare şi publicare în Analele Universității Titu Maiorescu implică acceptul autorului pentru politica de copyright a Revistei. Formularul poate fi descărcat de aici. Pentru informaţii privind procesul de recenzare a articolelor, accesaţi aici. Politica privind plagiatul: Articolele sunt verificate împotriva plagiatului de către editori și/sau recenzori prin folosirea unor programe informatice dedicate (Strike Plagiarism)  sau de tip open-source, respectiv prin folosirea motoarelor de căutare. Vezi model articol aici  Arhiva revistei poate fi consultată la adresa Anale Facultatea de Drept – Universitatea Titu Maiorescu. Articolele vor fi transmise pe adresa de email: anale.drept@univ.utm.ro sau  nicolae.voiculescu@prof.utm.ro
  • 2024 – Anul XXIII

    Click aici pentru a vizualiza numărul din anul 2024.

    2023 – Anul XXII

    Click aici pentru a vizualiza numărul din anul 2023.

    2022 – Anul XXI

    Click aici pentru a vizualiza numărul din anul 2022.

    2021 – Anul XX

    Click aici pentru a vizualiza numărul din anul 2021.

    2020 – Anul XIX

    Click aici pentru a vizualiza numărul din anul 2020.


    2019 – Anul XVIII

    Click aici pentru a vizualiza numărul din anul 2019.


    2018 – Anul XVII

    Click aici pentru a vizualiza numărul din 2018.


    2017 – Anul XVI

    Click aici pentru a vizualiza numărul din 2017.


    2016 – Anul XV

    Click aici pentru a vizualiza numărul din 2016.


    2015 – Anul XIV

    Click aici pentru a vizualiza numărul din 2015.


    2014 – Anul XIII

    Click aici pentru a vizualiza numărul din 2014.


    2013 – Anul XII

    Click aici pentru a vizualiza numărul din 2013.


    2012 – Anul XI

    Click aici pentru a vizualiza numărul din 2012.


    2011 – Anul X

    Click aici pentru a vizualiza numărul din 2011.


    2010 – Anul IX

    Click aici pentru a vizualiza numărul din 2010.


    2009 – Anul VII

    Click aici pentru a vizualiza numărul din 2009.


    2008 – Anul VII

    Click aici pentru a vizualiza numărul din 2008.


    2007 – Anul VI

    Click aici pentru a vizualiza numărul din 2007.

Colegiul de redacție

Prof. univ. dr. emerit Nicolae Voiculescu, Universitatea „Titu Maiorescu”, București, România, Redactor-şef,
Lect. univ. dr. Maria-Beatrice Berna, Universitatea „Titu Maiorescu”, România, Redactor-șef adjunct
Prof. univ. dr. Smaranda Angheni, Universitatea „Titu Maiorescu”, România
Prof. univ. dr. Iosif R. Urs, Universitatea „Titu Maiorescu”, România
Conf. univ. dr. Manuela Tăbăraş, Universitatea „Titu Maiorescu”, România
Conf. univ. dr. Felicia Maxim, Universitatea „Titu Maiorescu”, România
Conf. univ. dr. Mădălina Dinu, Universitatea „Titu Maiorescu”, România
Conf. univ. dr. Bogdan Vârjan, Universitatea „Titu Maiorescu”, România
Prof. univ. dr. Gabriela Alexandra Oanță, Universitatea A Coruña, Spania
Prof.univ.dr. Laurent Gamet, Universitatea Paris-Est Créteil, Franța
Prof. univ. dr. Claudia Ghica Lemarchand, Universitatea Paris-Est Créteil, Franța
Prof.univ.dr. Ioseb Kelenjeridze, Universitatea Europeană, Institutul de Drept, Tbilisi, Georgia
Prof. univ. dr. Joel Moneger, Universitatea Dauphine, Paris, Franța
Prof. univ. dr. Jacques Leroy, Universitatea Orleans, Franța

Prof.univ.dr. Nicolae Voiculescu – Redactor Șef

Lect.univ.dr. Maria-Beatrice Berna– Redactor Șef Adjunct

Redacție Revista Anale UTM Seria Drept:

Laudatio