Înscriere online

Înscrierea la concursul de admitere se poate face online, pentru orice program de studiu care fac obiectul Regulamentului de admitere pentru 2026 – 2027, pe baza portalului de ADMITERE pus la dispoziție de către UTM.

 

Înscrierea online la concursul de admitere se realizează prin încărcarea documentelor (scanate) de către candidați pe portalul ADMITERE 2026 al UTM, care poate fi accesat de la link.ul https://admitere.utm.ro/.

 

Candidații își asumă răspunderea cu privire la exactitatea, veridicitatea și corectitudinea datelor, precum și cu privire la corespondența dintre documentele scanate și cele originale.

 

Candidații cetățeni străini (indiferent de cetățenie), români de pretutindeni, refugiați, apatrizi și cei aflați sub protecție subsidiară în România și cetățenii români cu studii în alte sisteme educaționale se pot înscrie exclusiv online, conform Metodologiei prevăzute la art. 1 alin. (3) din prezentul Regulament (Metodologia privind înscrierea la concursul de admitere în programele de studii universitare și postuniversitare a cetățenilor străini, românilor de pretutindeni și a absolvenților învățământului liceal/universitar din sisteme internaționale acreditate și recunoscute, pentru anul universitar 2024-2025 – în vigoare).

 

Pentru respectarea prevederilor legale în vigoare privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ universitar din România, toți candidații se vor înscrie la concursul de admitere cu numele din certificatul de naștere. Prin excepție, candidații cetățeni ai statelor terțe (non UE) se vor înscrie la concursul de admitere cu numele din pașaport. Dacă numele și prenumele candidatului de pe diploma de bacalaureat/licență sau echivalent nu sunt identice cu numele și prenumele așa cum apar în actul de identitate și/sau în certificatul de naștere, candidatul este obligat să depună un document justificativ, cum ar fi certificatul de căsătorie/divorț, o dispoziție de schimbare a numelui, o notă explicativă oferită de ambasada/consulat sau un alt document oficial.  

 

Pentru dosarele depuse pe portalul de admitere, etapele de validare a unui dosar sunt:

a) verificare date candidat: secretariatul facultății verifică dacă datele de pe profilul candidatului sunt identice cu cele din documentele încărcate pe portal

b) verificare documente la dosar: secretariatul facultății verifică dacă documentele încărcate pe portal sunt lizibile, corecte si complete

c) prevalidare dosar: dacă ambele puncte a) și b) sunt îndeplinite, atunci secretariatul facultății prevalidează dosarul candidatului în vederea achitării taxei de admitere

d) după prevalidare, candidatul primește automat un email de informare, conform ANEXA 6.1. la Regulamentul de admitere 2026 – 2027, și poate achita online taxa de admitere

e) în cazul în care după prevalidare se constantă neîndeplinirea punctelor a) și/sau b), secretariatul facultății va deprevalida dosarul, candidatul primind email de informare conform ANEXA 6.2 la Regulamentul de admitere 2026 – 2027, iar după efectuarea corecțiilor în portal, secretariatul facultății va relua pașii începând cu punctul c).

f) dacă achitarea taxei de admitere se realizează online pe portalul de admitere, dosarul este validat automat și se generează automat un număr de înregistrare al dosarului, iar candidatul primește un email de informare, conform ANEXA 6.3. la Regulamentul de admitere 2026 – 2027 .

g) dacă achitarea taxei de admitere se realizează prin alte mijloace (nu online pe portalul de admitere), atunci biroul de taxe va valida încasarea taxei de admitere pe dosarul candidatului într-un interval de 1 – 3 zile lucrătoare, după care, automat, dosarul este validat și se generează un număr de înregistrare al dosarului, iar candidatul primește un email de informare, conform ANEXA 6.3. la Regulamentul de admitere 2026 – 2027

Accesează
Portal Admitere