Sâmbătă, 10 mai, la Facultatea de Științe Economice a Universității Titu Maiorescu, am trăit mai mult decât o Sesiune Științifică Studențească — am fost martorii unui adevărat spectacol al ideilor!
A fost un eveniment remarcabil, plin de emoție și conținut valoros, la care au participat peste 100 de persoane – studenți, masteranzi, absolvenți, reprezentanți ai mediului de afaceri și cadre didactice.
Numeroși studenți și masteranzi și-au prezentat capitole din lucrările de licență și disertație, acoperind o varietate de teme, fapt ce a evidențiat pasiunea tinerilor pentru domeniul științelor economice. A fost o experiență profundă, plină de învățăminte, inspirație și bucuria de a învăța unii de la alții. Fiecare lucrare prezentată a spus o poveste, iar fiecare poveste a conturat un viitor profesional în devenire. Pentru că atunci când combini disciplina economică cu viziunea, poți schimba lumea!
O surpriză plăcută au reprezentat-o lucrările studenților din anul I, pe care îi așteptăm și la edițiile viitoare.
Felicitări tuturor participanților — voi sunteți dovada vie că ideile au putere!
Felicitări tuturor celor implicați în organizare pentru efortul și profesionalismul de care au dat dovadă, în mod special domnului conf. dr. Traian Calotă (moderatorul și „sufletul” Sesiunii) și doamnei decan Conf. dr. Ioana Duca, care au creat o atmosferă academică, autentică și deschisă schimbului de idei.
Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul partenerilor noștri din mediul de afaceri: RisCo – platforma de analiză financiară și juridică ce oferă acces gratuit studenților si cadrelor didactice UTM la informații economice și juridice esențiale pentru proiecte, studii și analize și Veeam Software – lider global in cybersecurity. Le mulțumim reprezentantelor partenerilor – doamnele Roxana Voicu de la RisCo și Ioana Bucur Teodorescu de la Veeam Software – că au susținut performanța cu premii și încredere și le mai așteptăm și la alte evenimente ale Facultății de Științe Economice!
Lucrările premiate vor fi publicate in revista online Journal of Management and Quality.
Viitorul începe cu o idee. Dar prinde viață atunci când ai curajul să o împărtășești.
Noi asta am făcut. Și abia așteptăm să o facem din nou!


















