Mesajul Rectorului Universității Titu Maiorescu cu ocazia Anului Nou

 

Dragi colegi,
Dragi studenți,

La finalul acestui an, se impune în mod firesc un act de reflecție asupra timpului și existenței. Timpul este un dar, dar și o responsabilitate, iar modul în care îl investim conferă sens activității noastre profesionale și academice.
În acest context, doresc să le mulțumesc colegilor noștri pentru faptul că au pus la dispoziția Universității Titu Maiorescu capitalul lor de muncă, competență, creativitate și profesionalism. Această contribuție susținută face posibilă îndeplinirea misiunii instituționale și consolidarea unei comunități academice responsabile, mature și performante.

Deopotrivă, le mulțumesc studenților pentru încrederea acordată și pentru timpul investit în propria formare. Suntem conștienți de obligația de a valorifica aceste resurse de timp, energie și efort printr-un act educațional riguros, onest și orientat spre viitor.

Privind spre anul 2026, suntem invitați să reflectăm și să reafirmăm respectul pentru demnitatea umană, pentru unicitatea fiecărei persoane și pentru responsabilitatea față de noi înșine, față de ceilalți și față de instituția din care facem parte, instituție care constituie o componentă esențială a identității noastre asumate.

Dragi colegi, dragi studenti, vă doresc un An Nou caracterizat de sens, echilibru și speranță!

La mulți ani!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

 

Rector,
Prof. univ. dr. Daniel COCHIOR

 

Prelegerea internațională „Ai sau nu ai AI?”

Universitatea Titu Maiorescu vă invită la prelegerea internațională „Ai sau nu ai AI?”, o întâlnire inspirațională dedicată viitorului tehnologiei, antreprenoriatului și impactului inteligenței artificiale asupra